Belépés
2019. szeptember 18. szerda | 38. hét | 261. nap | 22:10 | Diána
Friss Sport Versek Egészség Bőrápolás Receptek Praktikák Jótékony hatások Házilag
Summit extraordinar al șefilor de guverne V4 la Budapesta
"Șefii guvernelor vor dezbate candidații comuni pentru pozițiile cheie din Uniune. În primul rând trebuie discutat despre președinția Comisiei Europene și a Consiliului European", a declarat o sursă pentru cotidianul conservator, sub protecția anonimatului.

"La summit-ul UE de săptămâna viitoare, statele V4 doresc să vină cu o poziție comună, negociată în prealabil", a subliniat sursa.Publicația susține că summit-ul extraordinar a fost inițiat la sfârșitul săptămânii trecute de către premierului ceh, Andrej Babis. După ce a participat la conferința pe teme de securitate Globsec de la Bratislava, a transmis SMS-uri partenerilor din Grupul de la Vișegrad, care au convenit să participe joi, la Budapesta, la o consfătuire.

Aceasta este necesară, deoarece deși reprezentanții V4 sunt membrii în facțiuni diferite în Parlamentul European, aceștia recunosc importanțaunei poziții unitare a Grupul de la Vișegrad, pe tema susținerii candidaților din funcțiile cheie ale UE.

"V4 va fi unitar, orice s-ar întâmpla la summit", a mai precizat sursa pentru publicația cehă.

Reacționând la articolul din Lidové Noviny, purtătorul de cuvânt al Guvernului Poloniei, Piotr Mueller a confirmat, printr-o postare pe Twitter, că premierul Mateusz Morawiecki va participa, joi, la întâlnirea de la Budapesta.

Forrás: MTI
velemenyezd, 2019. június 12. szerda, 17:11
Címkék: Comisiei Europene, Consiliului European, Andrej Babis, Parlamentul European, Lidové Noviny, Guvernului Poloniei,
Kommentek
Zsolt Németh: avem încredere în normalizarea relațiilor ungaro-ucrainene
În prezentarea sa, Zsolt Németh a explicat că mulțumită rezultatului alegerilor prezidențiale din Ucraina "să sperăm că s-a încheiat era Porosenko și, odată cu ea, antimaghiarismul instituționalizat și organizat de la centru". Ungaria așteaptă cu nerăbdare elaborarea direcției politicilor noului președinte ucrainean Volodymyr Zelensky, sperând că va interveni o mutare în direcția intereselor ambelor țări, fiind inclusă aici, printre altele, și dezvoltarea Ucrainei Subcarpatice, îmbunătățirea traficului la graniță, prin crearea de noi puncte de trecere a frontierei, a adăugat politicianul ungar.

Acesta a afirmat că sarcina Ungariei în situația actuală este să atragă atenția marilor puteri asupra prevederilor Legii învățământului și a limbii oficiale de stat, care, ambele, încalcă drepturile minorităților. Din acest motiv Budapesta își menține poziția cu privire la blocarea intențiilor de aderarea la NATO ale Ucrainei și va susține în continuare maghiarii din Ucraina Subcarpatică, a arătat
velemenyezd, 2019. július 05. péntek, 18:02
Summit UE - Surse diplomatice: Grupul V4 susține numirea ministrului german al apărării, Ursula von der Leyen
Potrivit informațiilor, prim-miniștrii țărilor V4 s-au întâlnit în dimineața celei de-a treia zi a summitului extraordinar al UE pentru a-și prezenta pozițiile, înainte de începerea negocierilor de marți privind alegerea liderilor instituțiilor UE.

Potrivit surselor diplomatice, țările V4 sunt unite, iar în opinia lor, cel mai potrivit candidat pentru președinția Comisiei UE va fi ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen. Există, de asemenea, un larg consens în rândul celor din Grupul V4 privind persoana politicianului social-democrat Frans Timmermans care, în opinia lor, este inacceptabil pentru această poziție.

Potrivit informațiilor unor oficiali italieni, nici Italia nu s-ar opune persoanei lui Ursula von den Leyen în fruntea Comisiei, dar insistă ca propunerea să fie făcută de către Partidul Popular European.Șefii de state și de guverne ale țărilor membre UE au început duminică seara, la Bruxelles, o reuniune extraordinară care are un singur punct pe ordinea de zi: discutarea
velemenyezd, 2019. július 02. kedd, 14:41
Jandarmii l-au amendat pe vicepreședintele CJ Covasna pentru protestul pașnic din Valea Uzului
publicități miercuri de către Grüman pe o rețea de socializare. Viceliderul CJ Covasna a declarat agenției ungare de presă MTI: din procesul verbal de constatare reiese doar că protestul trebuia anunțat cu 48 de ore înainte, acesta fiind motivul sancționării. Politicianul susține că va cere anularea amenzii în instanță, iar pe parcursul procesului speră să afle mai multe despre poziția jandarmeriei.

Fiind întrebat dacă vede o legătură între amendă și faptul că el a fost cel care a anunțat ședința extraordinară de lucru a CJ Covasna în Valea Uzului, pe 6 iunie, deoarece astfel a dorit să se solidarizeze forul județean cu acțiunea de împiedicare a ilegalităților petrecute în cimitir, Grüman a spus: este posibil, dar toate acestea nu reies din procesul verbal, iar jandarmii nu l-au chestionat.

Reprezentanții mai multor administrații locale din Ținutul Secuiesc și persoane fizice s-au deplasat la Cimitirul militar din Valea Uzului, aflat în administrarea primăriei secuiești Sânmărtin pentru a împiedica
velemenyezd, 2019. június 12. szerda, 19:09
Cimitirul militar din Valea Uzului - Civili și personalități publice din Secuime au format un lanț uman în fața
cinci parcele maghiare, a uneia germane și a uneia austriece.

Poliția și jandarmeria se află la fața locului cu efective mari, astfel încât să poată evita o eventuală confruntare româno-maghiară. Sándor Tamás, președintele Consiliului Județean Covasna, a declarat, în glumă, pentru agenția ungară de presă MTI, că de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, în Valea Uzului nu s-au mai aflat atâția soldați. Politicianul maghiar a relatat că la Consiliul Județean Harghita au anunțat o ședință extraordinară a membrilor maghiari ai consiliului, care să aibă loc pe drumul care trece prin fața cimitirului, între ora 16 și 18. Aici au fost invitate și alte orașe din Secuime. Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita, a declarat că nimeni nu se îndoiește de faptul că drumul din fața cimitirului este deținut de județul Harghita.

Anterior, Jean-Adrian Andrei, prefectul județului Harghita a făcut apel la primarul din Sânmartin să deschidă cimitirul cu ocazia evenimentului dedicat Zilei
velemenyezd, 2019. június 06. csütörtök, 17:02
Prevederile referitoare la folosirea limbii materne au dispărut din proiectul Codului administrativ
care a fost membrul comisiei de elaborare a cadrului legal. "Guvernul se preface că munca din Parlament nici nu s-a întâmplat", a stabilit liderul senatorilor maghiari.Codul administrativ are 230 de pagini și 650 de articole, reglementând funcționarea administrației publice centrale și locale, statutul funcționarilor publici, administrarea bunului public și organizarea serviciilor publice și a fost adoptat anul trecut în luna iulie, cu votul majorității UDMR-PSD, în cadrul unei sesiuni parlamentare extraordinare a Camerei Deputaților.

Legea a fost atacată de președintele Klaus Iohannis, respectiv de Opoziție, la Curtea Constituțională a României (CCR), pe motiv că prevedea acordarea de pensii speciale primarilor și acordarea unor drepturi lingvistice minorităților, drepturi aflate de 17 ani în vigoare și reiterate și prin Codul administrativ.CCR a apreciat: tot codul administrativ este neconstituțional, deoarece la adoptarea lui a fost încălcat principiul bicameralismului parlamentar, respectiv Camera
velemenyezd, 2019. június 06. csütörtök, 13:01
Cimitirul militar din Valea Uzului - Secuii vor încerca să împiedice, printr-un lanț viu, inaugurarea parcelei
ilegal prin trecerea cimitirului în proprietate publică, prin eliberarea autorizației de construire pentru parcela românească, prin atribuirea de bani publici pentru realizarea acesteia; cu toate acestea, edilul "continuă acțiunea sa sinucigașă".

Președintele Consiliului Județean Harghita a specificat că a invitat la evenimentul de la ora 16 și membrii consiliului, precum și primarii din Ciuc.

Anterior, Consiliul Județean Covasna a anunțat că va organiza joi, în Valea Uzului, o ședință extraordinară.

Attila Korodi, liderul deputaților UDMR a relatat că Uniunea l-a informat, marți, și pe președintele Klaus Iohannis despre situația provocată prin transformarea neautorizată a cimitirului militar. În plus, miercuri dimineață l-a interpelat personal, în Camera Deputaților pe prim-ministrul României, în timp ce în Senat a făcut asta Barna Tánczos, solicitând premierului să împiedice evenimentul de la Dărmănești, care provoacă tensiuni.

Politicianul UDMR a adăugat că în cazul în care Ministerul
velemenyezd, 2019. június 05. szerda, 18:22
Cimitirul Militar din Valea Uzului se închide pentru o lună
Hotărârea de Consiliu Local (HCL) a fost adoptată în ședința extraordinară a forului local, din data de 23 mai, iar un facsimil a fost publicat marți pe un portal de socializare de către un membru al comisie de inițiativă pentru Valea Uzului. HCL-ul prevede că în perioada în care va fi închis cimitirul, în perimetrul său pot pătrunde doar persoane care desfășoară lucrări de mentenanță. Aleșii locali l-au mandatat pe primarul András Gergely să vegheze la respectarea hotărârii. Documentul a fost transmit Prefecturii Harghita și Inspectoratului Județean de Poliție.

Președintele Consiliului Județean Harghita, Csaba Borboly a transmis marți pe un portal de socializare că interdicția de a vizita cimitirul intră în vigoare miercuri. Politicianul ales în culorile UDMR consideră nefavorabil rezultatul prost obținut la alegerile europarlamentare de către coaliția de guvernământ, de la care se aștepta la soluționarea acestui caz.

De curând a devenit publică o cerere a unei organizații bisericești
velemenyezd, 2019. május 29. szerda, 07:00
Képek, videók
Extraordinary_by_Blood red
gizellalapu
2010. március 12. péntek, 23:36
europenat333g.jpg
berkialex
2007. március 03. szombat, 08:51
European_Robin_aka.jpg
ametiszt54
2017. március 02. csütörtök, 09:19
European_Dobermann.jpg
charlotteani
2016. április 20. szerda, 02:38
250px-European_Doberma nn.
charlotteani
2016. április 20. szerda, 02:19
European robin
szicu
2016. január 12. kedd, 18:26
European greenfinch
szicu
2016. január 12. kedd, 18:26
Sebastian+Vettel+Europ ean
sebvettel
2011. június 26. vasárnap, 23:22
andrej1 másolata.jpg
goldenapple
2016. július 04. hétfő, 09:50
Andrejeva Anete.jpg
picurcica
2009. december 29. kedd, 20:34
Andrej Rubljov.hu.jpg
rambobby
2007. február 21. szerda, 08:03
Andrejjja
bunnyedi
2006. szeptember 02. szombat, 09:58
Isu és Andrej
ajna6
2006. augusztus 30. szerda, 00:32
xMagazin.hu - A közösségi magazin. A felhasználóink által megosztott bejegyzésekkel, képekkel és videókkal.
A felhasználók által feltöltött adatokért semmiféle felelősséget nem vállalunk. © 2013 TVN.HU Kft.